vineri, 30 noiembrie 2007

La multi ani!!!

Astăzi este o zi foarte importantă:se sarbătoreşte Sf Andrei.Aşa că vreau şi eu să le zic ''la mulţi ani'' tuturor ce poartă acest nume Andrei, Andreea sau Adi.Să aveti parte de tot binele din lume!!!!Dar cine este de fapt Sfântul Andrei?
Era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situată pe tărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Tării Sfinte. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre "ucenicii" Sfântului Ioan Botezatorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăinţa şi proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan 1, 29). A fost şi el martor, alături de alţi ucenici, la botezul Domnului şi la cunoscuta convorbire dintre Iisus şi Ioan, întărindu-se în convingerea că Acesta era Mesia cel prezis de prooroci.

Un comentariu:

Petra spunea...

hmmmm ce mai cauti la ora asta la calc ...eu am de scris niste art cam lungi dar màs culca ...:((( aaa nice articolul ::*:*:*